Etichetă: TVA
-
Deducerea TVA de pe bonurile fiscale
Singurele bonuri fiscale de pe care se poate deduce TVA sunt bonurile de combustibil, cu respectarea anumitor condiţii. Începând cu data de 14 martie 2013, pentru achiziţiile de bunuri şi servicii pe bază de bonuri fiscale emise în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza…
-
TVA redusă la pâine de la 1 iulie
Aplicarea cotei redusă de TVA la pâine de la 1 iulie rămâne un angajament al Guvernului în măsura în care vor exista sumele identificate de către ministrul Finanţelor, a declarat, luni, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. „Reducerea fiscalităţii este o preocupare pe care pe care o avem atât pentru pâine cât şi pentru alte produse dar…
-
De la 1 ianuarie 2014 TVA ar putea fi redusă la 19%
Ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, a declarat la finalul şedinţei BPN al PNL, că începând de la 1 ianuarie 2014 are în vedere reducerea TVA la 19% sau reducerea contribuţiilor sociale cu 5%, însă decizia pentru una sau alta dintre măsuri va fi luată în partea a doua a anului în USL. Proiectul de hotărâre prevede…
-
Reducerea TVA la pâine de la 24% la 9% este posibilă
Reducerea TVA la pâine de la 24% la 9% este posibilă doar pe întreg lanţul de producţie (grâu – făină – pâine), Guvernul urmând să identifice pentru aplicarea acestei măsuri aproximativ 250 de milioane de lei, a declarat premierul Victor Ponta. Un document intern al Ministerului de Finanțe, devenit public în primăvară, sublinia că prin…
-
Ordonanţa privind reducerea TVA la pâine – în dezbatere la sfârşitul lunii aprilie
Preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit şi Panificaţie (ROMPAN), Aurel Popescu, a declarat că ordonanţa privind reducerea TVA la pâine va intra în dezbaterea Guvernului până la finele lunii aprilie. În opinia lui Aurel Popescu, dacă României nu i se va aproba prelungirea taxării inverse la cereale,”este un lucru usturător” din punct de vedere…
-
Motivele reducerii TVA-ului la pâine
Potrivit declaraţiilor Ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, obiectivul principal al scăderii TVA-ului de la 24 la 9 la sută este acela de a reduce evaziunea fiscală, de a crea un mediu concurenţial corect pentru cei care plătesc taxe şi impozite, cu scopul de a sprijini foarte mult industria. „Consumul mediu de pâine pe cap de locuitor, la nivel…
-
TVA la pâine scade la 9%
Guvernul va reduce TVA la pâine de la 24% la 9% de la 1 iulie, a declarat ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu. „Decizia politică de a reduce TVA la pâine începând cu data de 1 iulie a acestui an este asumată la nivelul Uniunii Social Liberale. Orice altă discuţie este inutilă acum. Analize au fost făcute…
-
TVA la pâine se va reduce
Guvernul are intenţia a a aplica o reducere experimentală de 9% a TVA la pâine, de la 1 iulie până la 31 decembrie. Această măsură a fost convenită cu Fondul Monetar Internaţional. Dacă rezultatele vor fi favorabile, taxa pe valoarea adăugată ar putea fi diminuată şi la fructe, legume sau carne. Preşedintele ROMPAN, Aurel Popescu,…