Etichetă: UE
-
Scăderi la preţurile locuinţelor din România
Potrivit datelor Eurostat, preţurile locuinţelor din România au înregistrat în primul trimestru o scădere de 3,3%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior, fiind una dintre cele mai puternice rate de declin din UE, unde preţurile au crescut cu 1%. Totodată, preţurile din Croaţia au scăzut cu 9,7%, cele din Slovenia cu 6,6%, cele din…
-
Propuneri de finanţare a partidelor şi fundaţiilor UE
Noi propuneri de reformă a finanţării şi a statutului legal privind partidele politice europene şi fundaţiilor afiliate lor, pragul donaţiilor care pot fi făcute într-un an de un donator care a fost ridicat de la 12.000 euro la 18.000 euro, au fost propuse de Parlamentul European. Astfel noile reguli vin în clarificarea finanţele acestor entităţi dar și în întărirea caracterului…
-
Consumul de gaze la nivel naţional
Potrivit datelor Transgaz, la 31 ianuarie consumul de gaze la nivel naţional a atins cel mai mare nivel din ultimii doi ani, respectiv 67 de milioane de metru cubi, ceea ce înseamnă cu 35% mai mult decât într-o zi normală de iarnă. Datele Eurostat arată că România este ţara în care preţul gazului metan comercializat…
-
România printre ţările UE cu cea mai mică cotă de credite ipotecare
Datele raportului casei de brokeraj BT Securities, arată că România are cea mai mică cotă de credite ipotecare pe cap de locuitor adult (494 euro) din Uniunea Europeană şi cea mai mică pondere a creditelor ipotecare în PIB (6,6%). De asemenea România este pe departe de a duce la îndeplinire potenţialul de dezvoltare în cazul în care este…
-
Procesarea laptelui conform standardelor UE
Într-un comunicat al Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelo se arată că toate unităţile care au beneficiat de perioada de tranziţie acordată până la 31 decembrie 2013 pentru îmbunătăţirea calităţii laptelui crud procesează în prezent numai lapte conform standardelor Uniunii Europene. Din totalul celor 64 unităţi de procesare a laptelui care au beneficiat…
-
Înmatriculările de autoturisme noi din România au scăzut
Potrivit datelor ACEA, piaţa auto din România a scăzut cu 17,5% în luna octombrie faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut, la circa 5.600 unităţi, cea mai abruptă contracţie din Europa Centrală şi de Est şi cea mai proastă evoluţie din UE cu excepţia Ciprului. Totodată, piaţa auto europeană a crescut pentru cea de-a doua…
-
Producţia industrială în România a crescut
România se situează pe locul II în Uniunea Europeană la creşterea producţiei industriale, în luna septembrie. Conform unor statistici, cele mai mari creşteri au fost înregistrate în Irlanda (2,9%), România (2,4%), Ungaria (1,8%) si Polonia (1,4%), iar cele mai mari scăderi au fost înregistrate în Portugalia (minus 11,2%), Luxemburg (minus 4,1%), Croaţia (minus 3,3%) şi…
-
România a primit circa 10 miliarde de euro de la UE
Potrivit datelor oferite de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, din 2007 şi până în prezent Uniunea Europeană a rambursat României peste 10 miliarde de euro, bani atraşi în economia românească, pe cele trei programe destinate agriculturii, dezvoltării rurale şi pescuitului. Fondurile europene alocate României pe actuala programare financiară sunt de circa 14,5 miliarde de euro…
-
Acordul de parteneriat între România şi UE
În cadrul unui comunicat de presă, Victor Ponta, alături de Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, au prezentat Acordul de parteneriat între România şi UE privind mecanismul financiar multianual 2014-2020. Premierul a declarat că toate proiectele europene sunt deblocate şi că POS-CEE este ultimul proiect deblocat. De asemenea, prim – ministru a mai spus că pariul…
-
Strategia de export 2014-2020 presupune o creştere calitativă şi livrări în afara UE
Strategia Naţională de Export pentru perioada 2014-2020 presupune o „creştere calitativă” a exporturilor, nu cantitativă, şi orientarea unei părţi a exporturilor către ţări din afara Uniunii Europene, a afirmat ministrul Economiei, Varujan Vosganian. „Ne vom baza nu pe creşterea cantitativă a exporturilor, ci pe o creştere calitativă. Vrem, totodată, orientarea unei părţi a exporturilor către…