Categorie: Munca. Asigurari sociale. Pensii

  • ÎCCJ. Termenul de preaviz începe să curgă din ziua următoare comunicării notificării de preaviz!

    Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată privind soluţionarea recursului în interesul legii cu privire la interpretarea unei dispoziții din Codul Muncii.

  • Dispoziții privind munca suplimenatră!

    Munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal este considerată muncă suplimentară. Codul muncii prevede că munca suplimentară nu poate fi efectuată fără acordul salariatului, cu excepţia cazului de forţă majoră sau pentru lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlăturării consecinţelor unui accident.

  • Dreptul la preaviz!

    Preavizul este un drept al uneia dintre părți, în timp ce pentru cealaltă reprezintă o obligație. Astfel, avem atât dreptul, cât și obligația, atât a angajatorului cât și a salariatului, prevăzute de Codul muncii, însă durata și condițiile sunt elemente negociabile, fiind obligatorie precizarea lor în cadrul contractului individual de muncă.

  • Salariul de bază minim brut pe ţară a fost majorat la 3700 lei!

    În Monitorul Oficial nr. 529/2024 a fost publicată Hotărârea nr. 598/2024 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată. Măsura va avea efecte pozitive la nivel social, prin stimularea ocupării în sectoarele în care există cerere de forță de muncă și reducerea muncii la negru și la nivel economic, prin creșterea…

  • Guvernul a adoptat creșterea salariului minim!

    Executivul a aprobat creșterea salariului minim brut pe țară garantat în plată de la 3.300 de lei lunar, cât este în prezent, la 3.700 de lei lunar. În România, beneficiază în prezent de salariul minim brut garantat în plată aproximativ 760.000 de salariați.

  • Persoana singură din familia monoparentală nu poate fi obligată să presteze muncă de noapte!

    În Monitorul Oficial nr. 507/2024 a fost publicată Legea nr. 161/2024 pentru modificarea art. 128 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii. Menționăm că munca prestată între orele 22,00 – 6,00 este considerată muncă de noapte.

  • Indemnizațiile lunare pentru adultul cu handicap grav și pentru copilul cu handicap grav vor fi majorate!

    OUG nr. 50/2024 prevede modificarea art. 58 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Indemnizațiile lunare pentru adultul cu handicap grav și pentru copilul cu handicap grav vor fi majorate începând cu drepturile aferente lunii iunie 2024, care se vor plăti în luna iulie. Creșterea va…

  • Codul Muncii. Munca de noapte!

    Conform Codului muncii, munca prestată între orele 22,00 – 6,00 este considerată muncă de noapte. Durata normală a timpului de lucru, pentru salariatul de noapte, nu va depăşi o medie de 8 ore pe zi, calculată pe o perioadă de referinţă de maximum 3 luni calendaristice, cu respectarea prevederilor legale cu privire la repausul săptămânal.

  • Noi drepturi sunt acordate persoanelor cu handicap!

    Legea nr. 136/2024 prevede modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Persoanele cu handicap beneficiază de scutire de la plata tarifului de omologare individuală perceput de Registrul Auto Român, pentru autovehiculele special modificate faţă de configuraţia iniţială în scopul conducerii de către persoanele cu handicap, pe toată durata…

  • Contractul colectiv de muncă în accepțiunea Codului muncii!

    Contractul colectiv de muncă este convenţia încheiată în formă scrisă între angajator sau organizaţia patronală, de o parte, şi salariaţi, reprezentaţi prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condiţiile de muncă, salarizarea, precum şi alte drepturi şi obligaţii ce decurg din raporturile de muncă.